EXCLUSIV: Grigoraș, pe făraș după egalul cu Pandurii! Trică, favorit să revină la CFR

Redactor:
Daniel Lup
EXCLUSIV: Grigoraș, pe făraș după egalul cu Pandurii! Trică, favorit să revină la CFR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petre Grigoraș și-a jucat în această aseară postul contra unui adversar care produce frisoane în rândul fanilor clujenilor. Cristian Pustai venea în Gruia cu o serie de șapte partide fără eșec contra formației lui Paszkany. „Profu” avea trei victorii și patru remize contra clujenilor, două dintre victorii fiind în deplasare. Grigoraș a pregătit o formație ofensivă pentru a-și salva scaunul, dar s-a trezit dominat în startul partidei.

Contrar cursului jocului, CFR obține o lovitură de pedeapsă, în urma unui fault a lui Erico la Costea. Cadu (13) transformă cu precizie și își mai spală din păcatele din fața fanilor. Costea (23) poate să închidă meciul, dar trimite pe lângă buturi cu o lovitură de cap, iar de cealaltă parte Nicoară (38) putea să readucă egalitatea pe tabelă.

Trică poate fi instalat azi

De la cabine gorjenii ies mult mai motivați și pun presiune pe defensiva clujenilor. Care are să cedeze peste numai 14 minute jucate. Eric profită de o respingere greșită și împinge balonul în poarta lui Felgueiras. Brazilianul ajunge astfel la cinci goluri și patru pase decisive în primele opt runde.

„Profesorul” Pustai betonează mai apoi defensiva și linia mediană și închide jocul. Rubio (63) poate să detoneze bomba, dar nu îl învinge pe Felgueiras în situație de unu la unu! Grigoraș mai pică un examen și riscă să nu termine nici turul pe Someș. Trică are telefonul deschis pentru a reveni la CFR. Luni șefii Clujului discută soarta băncii tehnice, fiind șanse mari ca Trică să fie revină la CFR!
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările
Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Schimbare istorică în România. Guvernul adoptă Planul Național de Reindustrializare
Schimbare istorică în România. Guvernul adoptă Planul Național de Reindustrializare
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×